autoritatile-anunta-ca-in-ultimele-24-de-ore-au-fost-vaccinate-12-mii-de-persoane,-aproape-jumatate-dintre-cele-25-de-mii-care-au-primit-serul-de-la-debutul-campaniei-de-vaccinare.

Autoritățile anunță că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 12 mii de persoane, aproape jumătate dintre cele 25 de mii care au primit serul de la debutul campaniei de vaccinare.

Acest fenomen se explică prin faptul că astăzi a început campania de vaccinare în peste 90% dintre centrele deschise în toată țara. Astfel, activitatea de vaccinare a început pe tot teritoriul țării, potrivit unei informări transmise duminică de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.

Comunicatul integral emis de autorități:

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 4 ianuarie a.c., ora 17.00, este următoarea:

  1. Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore, prima administrare) – 11.912
  2. Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) – 25.508.
  3. Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 10 reacții comune și minore, dintre care: 1 reacție de tip local și 9 reacții generale
  4. Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 47 reacții comune și minore, dintre care: 8 reacții locale cu durere la locul injectării și 39 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie).

Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.