ministerul-sanatatii-anunta-suplimentarea-cu-140-de-paturi-a-locurilor-din-sectiile-de-terapie-intensiva-din-tara-au-fost-adaugate-si-210-paturi-pentru-terapie-intermediara.

Ministerul Sănătății anunță suplimentarea cu 140 de paturi a locurilor din secțiile de terapie intensivă din țară. Au fost adăugate și 210 paturi pentru terapie intermediară.

Anunțul vine după ce ministerul a cerut o serie de măsuri pentru creșterea capacităților de tratare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2. Spitalele trebuie să-i comunice Ministerului Sănătății posibilitățile de a suplimenta în continuare numărul locurilor.

”Cele 140 de paturi identificate astăzi se adaugă celor 50 de paturi de ATI pentru adulți, 4 paturi de terapie neonatală și aproximativ 140 de paturi de terapie intermediară care au fost suplimentate ieri în unitățile sanitare bucureștene”, a mai precizat ministerul într-un comunicat de presă.

Ieri, Raed Arafat anunța că acest val al pandemiei începe cu peste 900 de pacienți internați la terapie intensivă, față de numai 500 în valul al doilea: “Presiunea vine mai repede pe sistemul de sănătate. În București va fi suplimentat numărul de paturi ATI cu 47, iar spitalul de campanie de la Lețcani va fi redeschis”. 

În buletinul de astăzi de la ora 13, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că 1.226 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă.