roma-proiectul-pentru-construirea-unei-podele-retractabile-in-colosseum-a-fost-aprobat-va-permite-vizitatorilor-sa-stea-in-centrul-arenei,-dar-va-avea-si-rol-de-protectie-pentru-tunelurile-de-sub-aceasta.

Roma. Proiectul pentru construirea unei podele retractabile în Colosseum a fost aprobat. Va permite vizitatorilor să stea în centrul arenei, dar va avea și rol de protecție pentru tunelurile de sub aceasta.

Proiectul prevede ca podeaua să fie făcută din lemn, dar să fie foarte performantă, și să se poată retracta și roti în orice direcție, pentru ca lumina naturală și aerul să pătrundă în camerele de sub arenă. Totodată, scopul este și ca podeaua să poată fi retractată dacă autoritățile decid să aducă modificări suplimentare arenei. Contractul a fost câștigat de firma de arhitectură Milan Ingegneria și se ridică la aproape 19 milioane de euro. 

“După finalizarea lucrărilor, vizitatorii vor putea admira măreția acestei arene. Este un proiect extrem de ambițios care va ajuta la conservarea structurii, permițând în același timp să ne întoarcem la imaginea inițială a Colosseumului”, a declarat ministrul Italian al Culturii. Totodată, acesta a precizat că noua podea va permite și organizarea unor evenimente culturale.

Lucrările sunt programate să fie finalizate în 2023.

În prezent, arena nu mai are podea, deoarece a fost înlăturată în secolul al XIX-lea de către arheologi, pentru a expune rețeaua de tuneluri și camere în care erau ținuți gladiatorii și animalele, înainte de a intra pe arenă.

Acesta a fost cel mai mare amfiteatru din perioada Imperiului Roman și putea găzdui peste 50 de mii de spectatori. În 2019, înainte de pandemie, arena a fost vizitată de 7,6 milioane de turiști.

Surse alternative: BBC, Guardian, France 24
Foto: Ministerul italian al Culturii/Dario Franceschini Twitter