afganistan-talibanii-au-cucerit-cea-de-a-zecea-capitala-de-provincie-in-decurs-de-doar-o-saptamana-este-vorba-despre-ghazni,-situat-la-150-de-km-de-capitala-kabul.

Afganistan. Talibanii au cucerit cea de-a zecea capitală de provincie în decurs de doar o săptămână. Este vorba despre Ghazni, situat la 150 de Km de capitala Kabul.

Orașul Ghanzi este străbătut de autostrada Kabul-Kandahar, care leagă bazele militare afgane din sudul țării de Kabul. Este al zecelea oraș important ocupat de rebeli în mai puțin de o săptămână, din totalul celor 34 de capitale de provincie.

Pe fondul retragerii trupelor americane și NATO, atacurile insurgenților s-au înmulțit, iar aceștia ocupă în fiecare zi noi teritorii. Talibanii susțin că au preluat controlul asupra închisorii din Kandahar, informație neconfirmată însă de guvernul afgan. În schimb, aceștia controlează postul de poliție din Lashkar Gah, din sudul țării. 

Potrivit unui raport ONU, peste o mie de civili prinși între schimburile de focuri ale armatei și insurgenților și-au pierdut viața numai în ultima lună. Doar în ultima săptămână, mii de persoane din zonele de nord și-au părăsit casele, pentru a se adăposti la Kabul, considerat deocamdată un oraș sigur.

Autoritățile afgane l-au înlocuit miercuri pe șeful Armatei, numit în funcție abia luna trecută, iar președintele țării a vizitat orașul Mazar-i-Sharif, lângă granița cu Uzbekistan și Tadjikistan, pentru a le cere forțelor pro-democratice să se alieze împotriva talibanilor. Mazar-i-Sharif este de asemenea un punct strategic, iar dacă va fi ocupat, guvernul va pierde controlul asupra teritoriilor de nord ale țării. 

Un oficial din Armata Americană, citând un raport al serviciilor de informații, a declarat că talibanii ar putea izola Kabul în doar 30 de zile și că ar putea dura alte 90 de zile până să îl ocupe. ”Sigur, s-ar putea ca deznodământul să fie altul, dacă forțele afgane opun o mai puternică rezistență”.

Pe 14 aprilie, președintele american Joe Biden a anunțat oficial că trupele americane se vor retrage din Afganistan începând cu 1 mai, iar operațiunea se va încheia până pe 11 septembrie. Și oficialii NATO au luat decizia de a retrage trupele aliate. Întrebat marți dacă regretă decizia anunțată în aprilie, Biden a răspuns ”Nu” și i-a îndemnat pe afgani “să lupte pentru țara lor”.

Talibanii au controlat cea mai mare parte a Afganistanului până în 2001, când în urma atacului din 11 septembrie, SUA au lansat o ofensivă militară în țară pentru a lichida regimul extremist. Trupe americane și NATO au ajutat între timp la instituirea unui nou guvern.

Surse alternative: BBC, Reuters, France24 

Harta: BBC