Danemarca. Un arheolog amator a identificat un tezaur masiv care conține 22 de obiecte din aur, datând din secolul al VI-lea (perioada pre-vikingă). Este cea mai importantă descoperire de acest fel din țara nordică.

Descoperirea a fost făcută în urmă cu șase luni, în apropierea orașului Jelling, din sud-vestul țării, dar a fost ținută secret până acum. Pe baza simbolurilor, istoricii au datat obiectele în perioada pre-vikingă. Comoara, care cântărește puțin sub un kilogram, este una dintre cele mai mari descoperite vreodată în Danemarca.

Conform primelor examinări, obiectele ar fi putut fi depuse ca ofrandă pentru zei după erupția unui vulcan din Islanda în anul 536, când cerul a fost acoperit cu cenușă, provocând o catastrofă climatică globală, urmată de ani de foamete.

Obiectele “conțin multe simboluri, iar unele sunt încă necunoscute”. Arată că provin din perioada care a precedat Epoca Vikingă, potrivit lui Mads Ravn, director de cercetare la muzeul Vejle, care va găzdui și o expoziție cu descoperirea la începutul anului viitor.

 

Unele dintre obiecte au motive runice și inscripții care se pot referi la conducătorii vremii (de exemplu o monedă de aur îl înfățișează pe împăratul roman Constantin cel Mare, 285-337 d.Hr.), dar care amintesc și de contextele mitologice ulterioare asociate cu zeul Odin. Potrivit muzeului, dimensiunea, cantitatea, simbolismul reprezentat și detaliile tehnice ale obiectelor descoperite acum sunt complet unice.

Potrivit Muzeului Vejle, tezaurul a fost descoperit pe un câmp de un arheolog amator, care tocmai își achiziționase un detector de metale.

Surse alternative: Euronews, Muzeul Vejle.